Gemini Enterprise: noi oportunități de utilizare a inteligenței artificiale în mediul de lucru

Transformarea reală a companiilor în era AI înseamnă mai mult decât simpli chatboți. Vă prezentăm Gemini Enterprise.


Sundar Pichai

CEO, Google


Gemini Enterprise

A fost un an remarcabil pentru Google Cloud. În al doilea trimestru, am depășit pragul de 50 de miliarde de dolari în venituri anuale, iar 13 dintre produsele noastre generează acum fiecare venituri de peste un miliard de dolari pe an. O mare parte din această creștere se datorează inteligenței artificiale: 65% dintre clienții Google Cloud utilizează deja soluțiile noastre AI. Printre aceștia se numără nouă dintre cele mai mari zece laboratoare de AI din lume și aproape toate companiile-unicorn din industrie.

Inteligența artificială a deschis posibilități complet noi pentru piața cloud, iar astăzi anunțăm următorul capitol al acestei evoluții: Gemini Enterprise.

Mai mult decât simpli chatboți

Gemini Enterprise a fost creat pornind de la convingerea că transformarea reală a companiilor în era inteligenței artificiale trebuie să depășească utilizarea unor simpli chatboți. Organizațiile au nevoie de o platformă completă și integrată, care să reunească datele, instrumentele și oamenii într-un singur spațiu sigur.

Exact asta oferă Gemini Enterprise. Este o platformă conversațională bazată pe AI, concepută pentru a pune capabilitățile Google AI la dispoziția fiecărui angajat. Gemini Enterprise se conectează la datele organizației, înțelege contextul activității și le permite echipelor să creeze agenți inteligenți care colaborează pentru a automatiza procese complexe de business, precum achizițiile, colaborarea cu furnizorii, vânzările și procesarea comenzilor.

Gemini Enterprise deschide noi posibilități de utilizare a inteligenței artificiale în mediul de lucru. Vedem deja modul în care soluțiile noastre sprijină companii din întreaga lume:

  • HCA Healthcare: Pentru a eficientiza transferul informațiilor esențiale despre pacienți în timpul schimburilor de tură, HCA Healthcare testează soluția Nurse Handoff, bazată pe Gemini. Aceasta a fost dezvoltată împreună cu asistenții medicali, folosind practici validate de îngrijire. Raportul generat pentru următoarea tură este întotdeauna verificat de personalul medical înainte de încheierea schimbului. Se estimează că soluția ar putea economisi anual milioane de ore de muncă.
  • Best Buy: Compania a îmbunătățit serviciile pentru clienți cu ajutorul AI, introducând soluții care le permit acestora să modifice singuri datele de livrare și să primească mai rapid răspunsuri la întrebările despre prețuri sau reciclare.
  • Google: Folosim AI și la nivel intern, în activitatea de zi cu zi a echipelor noastre, de la inginerie și marketing până la gestionarea lanțului de aprovizionare. Cu Gemini, putem automatiza procese care înainte necesitau săptămâni întregi. De exemplu, echipa noastră responsabilă de lanțul de aprovizionare utilizează Gemini pentru a analiza mai rapid planurile de răspuns la situații de criză pentru mii de parteneri. Astfel, sarcini care înainte durau săptămâni pot fi finalizate în mai puțin de două ore, ceea ce ne permite să reacționăm aproape imediat.

O abordare completă a inteligenței artificiale

Gemini Enterprise arată modul în care o abordare completă a inteligenței artificiale poate accelera dezvoltarea de noi soluții pentru clienții Google Cloud.

  • Infrastructură AI: La baza soluțiilor AI Google se află o infrastructură puternică și validată, care susține produse precum Google Search și YouTube. Aceasta include atât procesoare grafice (GPU), cât și procesoare TPU concepute special pentru sarcini de inteligență artificială. Cea mai nouă generație, Ironwood, oferă performanțe de până la zece ori mai mari și va deveni disponibilă pe scară largă în curând.
  • Cercetare: Echipele de cercetare Google explorează constant noi capabilități AI, de la robotică și sănătate până la climă și mobilitate. Clienții Google Cloud beneficiază direct de progrese revoluționare precum AlphaFold, distins cu Premiul Nobel, precum și de alte inovații, inclusiv AI co-scientist, AlphaEarth Foundations și modele avansate de prognoză meteorologică.
  • Modele AI: Fiecare generație nouă de modele Gemini deschide noi posibilități, de la precizie și viteză sporite până la aplicații noi în business, știință și medicină. Instituții precum Seattle Children's Hospital și ASCO beneficiază deja de acuratețea acestora pentru a sprijini îngrijirea pacienților și cercetarea. Portofoliul nostru de modele AI, care include Veo, Imagen și Nano Banana, este acum unul dintre cele mai cuprinzătoare din lume. Peste 13 milioane de dezvoltatori îl folosesc pentru a crea soluții mai rapid, cu costuri mai mici și mai eficient, cu ajutorul Gemini.
  • Produse și platforme: Toate aceste capabilități se regăsesc în produsele și platformele noastre, care fac inteligența artificială accesibilă unui număr tot mai mare de oameni din întreaga lume. Peste două miliarde de oameni utilizează rezumatele bazate pe AI, iar în această vară am atins pragul de un cvadrilion de tokenuri procesate lunar pe platformele noastre.

Gemini Enterprise le oferă companiilor posibilitatea de a valorifica pe deplin capabilitățile Google în domeniul inteligenței artificiale.